evadare

vreau să evadez
din iubirea mea pentru tine
ce mă ţine captiv
cu alb-negrul amintirelor de vise

vreau să evadez
din proiecţia imaginii tale
ce-mi suspendează gândul
de umbrele roiului de vise

vreau să evadez
de pe peronul chemărilor tale
uitate în sala de aşteptare
ca o noapte lipsită de vise

vreau să evadez
din vise...
(lăcaşul chipului tău)