dezbrac toamnele

atâta bătaie de cap
am cu toamnele mele

una
îmi sperie cocoşii 
cu aşchii din soare
descălţat de lumină
la prânz îmi fâlfâie semnale de-adio
din unghiuri înfipte în plumb
mă ameninţă 
cu sclavie în deprimare
şi câte şi mai câte


alta
defilează victorioasă
prin resturile de graţie
risipeşte cinic
iluzia becului miop 
de deasupra oglinzii
dibuie pe noptieră
un vis nefinalizat
comprimat în somnifere
şi câte şi mai câte

iar eu
le dezbrac pe tastieră 
îmi fardez trupul
cu polen de taine
şi fac tumbe printre gânduri străine
unde domină fiorul netoamnei