prin lipsă de vârstă

zilnic învăţ un nou alfabet
de rouă grăbită
uitată-n zenit
regretată de amurg

cu paşi nesiguri
prin clipa nerepetată
azi mai toamnă decât ieri
la fel de înmugurită
ca în anul trecut

visul uimit de ninsoare
se ascunde 
pe chipul adolescentin
între filele de aduceri aminte 

zâmbetul oftează
în ridul din oglindă
şi numai albastrului ştrengar
din umbra genei
nu-i pasă numărătoarea
plictisită de monotonia
anotimpurilor